Frânturi din poveștile seniorilor

Psiholog Aliona Dronic

Serviciul de asistență psihologică din cadrul proiectului „O viață demnă pentru fiecare!” a asistat pînă în prezent 102 persoane vârstnice. Subiectele aduse în conversația terapeutică se referă la trăirea subiectivă a afecțiunilor fizice și a simptomatologiei aferente, limitările funcționale care îi împiedică să se implice în activități și să realizeze sarcini casnice, singurătate, regretul cu privire la viața trăită, frica de moarte (inclusiv, a unei morți dureroase).

Unele persoane vârstnice recunosc că nu reușesc să accepte și să se adapteze la această etapă de vârstă.
Dna B, 70 ani: „Niciodată nu m-am gândit că bătrânețea va fi așa: să nu pot face nimic, să obosesc atât de repede, să mă doară tot, să am nevoie de ajutor. Tare mă supără toate astea. Tu știi cum am fost eu în tinerețe? Nu stăteam pe loc o clipă, eram ca o suveică. Acum… nici în oglindă nu pot să mă uit. Nu mă recunosc”.

O bună parte dintre ele, fac o legătură cauzală între starea de sănătate actuală deteriorată și volumul de muncă depus „în tinerețe”.
Dna P, 75 ani: „Lucram la CAP și acasă creșteam 5 copii. Tare greu a fost. Numai cum nu am lucrat: și pe vânt, și pe ploaie, și pe ger. Lucram de dimineața până seara. Cine sa aibă grijă de mine. Toate m-au ajuns din urmă acum”.

Reflectând la experiența de viață, există situații de reacții negative și de senzații de inechitate.
Dna A, 86: „Știți, nu este corect. Noi am fost generația de sacrificiu. Am suferit tare mult. Nu ne puteam bucura de lucruri bune, am fost deposedați de proprietăți, nu puteam călători, ne era frică să vorbim… Voi sunteți privilegiați. Nu este corect că noi am avut o asemenea viață…”

Aproape toate persoanele vârstnice mulțumesc la finalul ședinței că au fost ascultate „cu atenție”, că s-au „descărcat”, că s-au „răcorit” că s-au eliberat „de o povară”, că „tineretul mai aude și ce spun cei mai în vârstă”, că „s-au jeluit”.

Extras din Buletinul Anul 3 Nr. 1, Aprilie 2017

This entry was posted in Articole și cercetări. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *