Psiholog Georgeta Șuhani
O filosofie a senescenței poate fi interpretată din punctul de vedere al diferitelor culturi asupra bătrâneții și longevității. În istorie, aspirația umanului spre o viață îndelungată, spre o bătrânețe fericită constituie o constantă a diverselor civilizații.
Trăsăturile biologice și psihologice specifice, alăturate celor culturale impun o perspectivă particulară a imaginii bătrânului în mentalitatea tradițională. Declinul și afecțiunile resimțite în planul biologic, inactivitatea în planul productiv se alătură sublimării acțiunii în plan reflexiv.
Bătrânețea se dovedește a fi o legătură importantă, prin intermediul povestirilor sacre, între uman și divin.
Citându-l pe Victor Hugo, “Patruzeci este bătrâneţea tinereţii, cinzeci este tinereţea bătrâneţii”, pe parcursul vieții, talerele înclină, în timp ce se așează totul pe o balanță în vederea alegerilor importante pentru noi, valoroase și originale, purtând rolul de cărămizi în construirea drumului ales către viitor. Putem alege însă tinerețea sau bătrânețea?
În tinerețe, deciziile luate ne influențează viitorul, cautând mereu oportunități și căi deschise. La momentul actual, cel mai frecvent bătrânețea este privită ca fiind o „ușă închisă”, un obstacol în a ne continua drumul către cunoaștere.
Importanța privirii ireversibilității bătrâneții, felul cum ne raportăm la ea fără a o privi ca pe o suferință, este o resursă importantă în a trăi sănătos psihologic și fizic. Din păcate, societatea nu este încă pregătită pentru a înfrunta toate realitățile, astfel încât o persoană vârstnică poate întâmpina dificultatea de a se confrunta cu nevoi financiare, se poate simți marginalizat, singur și abandonat.
Consider fascinant complexul proces de descoperire a resurselor unei persoane vârstnice, poate a unui om simplu, înțelept, ce transmite o istorie. La fel cum copilăria și adolescența, pot fi privite ca fiind necunoscute și tentante de descoperit, bătrânețea este o toamnă a vieții ce își culege roadele, luând rolul de sfătuitor moral, afectiv, de îndrumare a umanului și de dezvăluire a unor sensuri ascunse pentru persoanele ce îl înconjoară.
Mă gândesc cu drag la vârstnicii simpli, de la sat, în cazurile fericite, ce au trăit o viață curată, cu greutăți, dar care acum, la bătrânețe, reușesc să își găsească resursele, investind în timpul petrecut cu familia sau retrăind stând la gura sobei și desfirând pe nerăsuflate aventuri, impresii, bucurându-se de familie și de natură.
Noi, cei din jur, îi putem susține chiar și cu o vorbă. Suntem rodul lor.