Avem nevoie de o terapie adaptată pentru persoanele vârstnice?

Psiholog Aliona Dronic

Website-ul Asociației Americane de Psihologie (American Psychological Association) conține un articol scris de către Bob Knight, (profesor, psiholog și cercetător în domeniul psihogerontologiei), care pune în discuție întrebarea referitoarea la prezența sau absența necesității de adaptare a demersului terapeutic la specificul persoanelor vârstnice. Knight (1996, p.78) se raportează la propriul modelul denumit Contextual, Cohort-Based, Maturity, Specific-Challenge Model (CCMSC) care admite că experiența îmbătrânirii este dependentă de o serie de factori care coexistă. Acest model nu este o terapie specifică ci un cadru care permite adaptarea oricărui tip de terapie.

Factorul context se referă la contextul social și de mediu în care se află persoanele vârstnice: spitale, comunitate, cămine de pensionari, azil de bătrâni. Demersul terapeutic trebuie adaptat în funcție de mobilitatea persoanei, existența unui spațiu destinat exclusiv terapiei, regulile sociale ale instituției, normele și reperele vieții persoanelor vârstnice în cadrul instituției etc.
Factorul cohortă se referă la generația văzute prin prisma perioadei istorice: generația care a trăit în comunism, generația celui de-al doilea Război Mondial, generația Baby Boomers etc. Abilitățile, valorile, credințele și experiențele de viață diferă de cele ale cohortelor născute mai târziu. Terapeutul are nevoie de sensibilitate, toleranță, deschidere față de diversitate și anumite cunoștințe de istorie sau dorința de a le obține de la persoanele vârstnice.
Factorul maturitate/vârsta adultă târzie este legat de schimbările biologice inerente etapei de dezvoltare și care se caracterizează prin heterogenitate. Terapeutul poate fi în situația de a apela la un limbaj simplificat, de a utiliza pauze mai lungi, de a vorbi mai rar etc. În același timp, are onoarea de a asista persoane cu experiență de viață bogată și povești multiple.
Factorul provocări specifice se referă la prevalența înaltă a afecțiunilor cronice, co-morbidităților, tulburărilor neurologice etc. O  rată ridicată a demersurilor terapeutice răspunde la nevoia de a gestiona trăirile emoționale legate de aceste probleme medicale. Diferențierea între originea biologică și/sau psihologică a simptomelor și afecțiunilor rămâne o problemă actuală de evaluare. Cunoștințele legate de consecințele psihologice ale bolilor cronice, efectele adverse ale medicamentelor și abilitățile și dorința de a lucra cu persoane vârstnice cu afecțiuni fizice devin esențiale.

Răspunsul la întrebarea dacă terapia trebuie adaptată la persoanele vârstnice este DA, dar în mare parte nu din cauza faptului că sunt persoane vârstnice.

Bibliografie:
Zarit, S. H., & Knight, B. G. (1996). A guide to psychotherapy and aging: Effective clinical interventions in a life-stage context. American Psychological Association.

http://www.apa.org/pi/aging/resources/guides/psychotherapy.aspx

This entry was posted in Articole și cercetări. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *