Psiholog Alina Şopu
„Îmbătrânirea este preţul inevitabil pe care organismul trebuie să îl plătească pentru complexitatea vieţii de zi cu zi, a acumulării şi uzurii biologice”
Privită în ansamblul său, persoana vârstnică este o persoană de cele mai multe ori multiplu dezavantajată,prin scăderea resurselor fizice, care nu înseamnă totdeauna boală, prin scăderea resurselor financiare sau prin prezenţa unui handicap mental.
Cu toate acestea, din păcate, populaţia vărstnicilor primeşte cea mai puţină atenţie atât din partea societăţii civile cât şi din partea membrilor propriei familii. Există autori care identifică o superficială atenţie acordată persoanelor în vârstă, consemnând că, şi atunci când cele mai multe solicitări se înregistrează din partea unei astfel de categorii populaţionale, interesul pentru un răspuns pozitiv, este diminuat în comparaţie cu alte grupuri de clienţi.
Cu cât numărul persoanelor vârstnice creşte, cu atât mai mult şi problemele pe care le ridică îngrijirea lor apar din ce în ce mai frecvent. Una dintre acestea o reprezintă abuzarea lor.
Fie că este vorba despre abuzul de tip fizic, financiar, psihologic sau despre neglijare, prevalenţa acestor comportamente asupra vârstnicilor este ridicată. Spre deosebire de abuzul asupra copilului, abuzul asupra persoanelor de vârsta a treia tinde să rămână întotdeauna în umbră. Atitudinea faţă de bătrâni este generată de tendinţa social-culturală actuală de a face separaţia dintre tineri şi bătrâni, dintre ceea ce e nou şi ceea ce e vechi, de încurajarea de reţele sociale separate pentru tineri şi bătrâni.
Consecințele abuzului asupra vârstnicilor se asociază cu un risc crescut de mortalitate și morbiditate, o rată ridicată a utilizării serviciilor medicale, distress emoțional, lipsa încrederii în sine, depresie, demență, tentative de suicid, izolare socială, somatizare, anxietate, deteriorarea stării de sănătate, malnutriție.
Relele tratamente şi violenţa aplicate persoanelor vârstnice nu ar trebui să fie acceptate, indiferent de circumstanţele sau amploarea acestora și nu trebuie să fie ignorate. Din această cauză persoanele vârstnice trebuie să fie protejate, fie că rămân la domiciliu sau merg în centre de asistenţă şi recuperare.
O bună strategie de intervenţie în populaţia vulnerabilă a vârstnicilor din România care să conducă la ameliorarea fenomenelor legate de abuz trebuie să pornească de la analiza atentă a factorilor predispozanţi abuzului. Vârstnicul nu poate fi separat de propria familie şi nici de mediul socio-cultural. Analiza relaţiei dintre abuz şi variabilele care ţin de starea de sănătate precum şi analiza relaţiei dintre factorii socio-demografici şi abuz va contribui la o mai bună înţelegere a acestui fenomen în rândul populaţiei vârstnice şi la măsurile ce ar putea fi implementate.
„Nimeni nu este atât de bătrân, ca să nu aibă dreptul să mai spere măcar la o zi ”